Municipiul Târgoviște va dispune, în viitorul foarte-foarte apropiat, de unul dintre cele mai moderne sisteme de transport public de călători din România. Achiziționarea celor 40 de autobuze hibrid, care deservesc cetățenii orașului și nu doar pe ei, a fost un prim pas. Urmează acum să fie atașate acestui complex de investiții urbane depoul -autogară, care a fost construit pe strada Ialomiței, pe centura municipiului, și cele 20 de stații de autobuz care vor fi montate pe întreg teritoriul Târgoviștei.
După cum a precizat astăzi primarul Cristian Daniel Stan, în timpul unei vizite de lucru desfășurată pe șantierul acestei colosale investiții, în județul Dâmbovița, după 1989, nu s-a mai construit un asemenea obiectiv. Și ceea ce se înscrie la capitolul superlative, în România, sunt puține astfel de componente ale confortului și civilizației în ceea ce înseamnă transportul urban de călători.
„Sper ca, până la sfârșitul anului, să reușim să finalizăm întreaga investiție de aici, care are în componență o autogară cu toate facilitățile ce țin de confort și modernitate pentru călători și un depou tip parcare pentru cele 40 de autobuze Mercedes pe care noi le avem operabile în momentul de față în transportul public local din Târgoviște. Aici va fi și sediul operatorului de transport public de călători al municipiului Târgoviște”, a precizat primarul Cristian Daniel Stan.
Întreaga investiție, care cuprinde toate componentele necesare transportului public de călători, autobuze, depou, autogară, stații de autobuz, plus reabilitarea unor străzi din municipiu, are o valoare de 54 de milioane de lei.
Edilul Târgoviștei a recunoscut că amplasamentele care au denumirea de autogări și care funcționează acum în municipiu nu sunt nici pe departe la nivelul de confort și civilizație impus de secolul în care trăim. Tocmai de aceea, administrația publică locală a trebuit să vină cu un astfel de proiect modern și cu respect față de cetățenii municipiului, de toți aceia care apelează la transportul public de călători.
În zona noii autogări-depou, a mai dezvăluit Cristian Daniel Stan, va fi amenajată și o parcare destinată cetățenilor din afara municipiului. Aceștia își vor putea lăsa autoturismele în regim de gratuitate în spațiul creat de administrația târgovișteană, după care pot apela la serviciile transportului de călători urban pentru a ajunge în diferite puncte din Târgoviște.
