ANCHETĂ. „Satul de handicapați” din Olt: Cum se scurge 60% din buget pe boli închipuite, în timp ce comuna se scufundă în noroi
Într-o Românie a anului 2026 care încă se luptă cu disparitățile dintre mediul urban și cel rural, comuna Ștefan cel Mare din județul Olt oferă un exemplu halucinant de risipă a banului public. În timp ce localitatea este lipsită de infrastructură critică, precum canalizarea sau asfaltul, datele Ministerului de Finanțe arată o realitate economică distorsionată: 60% din bugetul local este direcționat către asistența socială în caz de invaliditate.
Această anomalie statistică ascunde, potrivit mărturiilor locale și a reacției autorităților, o posibilă fraudă sistemică bazată pe certificate de handicap obținute ilegal. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt a declanșat deja o reevaluare a tuturor dosarelor, într-o încercare de a separa cazurile reale de cele fictive.
„Fără bani nu se duce nimeni” – Legea tăcerii, ruptă de localnici
Ceea ce șochează în comuna Ștefan cel Mare nu este doar numărul mare de asistați, ci dezinvoltura cu care localnicii vorbesc despre mecanismul prin care se obțin aceste beneficii. Într-o comunitate mică, secretele sunt puține, iar oamenii recunosc că mulți dintre vecinii lor, deși figurează în acte cu handicapuri grave, sunt perfect apți de muncă.
Un localnic a descris cu o sinceritate dezarmantă cum funcționează sistemul, indicând faptul că mita a înlocuit vechile „atenții” rurale:
„Ascultă ce-ți spun: fără bani nu se duce nimeni! Că nu poți tu, să vin eu, să-mi faci tu mie … Și la un doctor! Doctorii acum… dar cică mai iau și-un ban, că mai iau și ei mită… Mai înainte, dai o găină, dai ouă, dai brânză… Păi de unde? Dai bani! Fără bani, unde te duci?”
Localnic, Comuna Ștefan cel Mare
Mai mult, costurile pentru un astfel de dosar par să fie cunoscute de toată lumea. Sumele vehiculate sunt considerabile pentru nivelul de trai din zonă, dar investiția se recuperează prin indemnizațiile lunare.
„Păi nu știu. Că ăștia care au făcut… Cică.. cam cu ce să-i dai și ăleia că se duce, cam la 30 de milioane!”
Localnic, despre costul unui certificat
Paradoxul medical: Nevăzătorii care citesc și bolnavii care muncesc
Situația din teren contrazice flagrant documentele medicale. Reporterii au descoperit cazuri în care diagnosticele grave nu îi împiedică pe beneficiari să desfășoare activități fizice intense sau să aibă o viață absolut normală. Un sătean a relatat despre vecini care, deși sunt încadrați ca persoane cu handicap, muncesc cu ziua sau au grijă de alte persoane.
„Cu picioarele, cu capul, buni de muncă… Că, zice: sunt chior! Păi, cum ești chior și matale vezi literele ălea să citești?”
Mărturia unui localnic
Aceste discrepanțe ridică semne de întrebare majore asupra integrității comisiilor medicale care au avizat aceste dosare de-a lungul anilor. Faptul că „satul e de handicapați”, așa cum afirmă un locuitor, sugerează o complicitate extinsă între beneficiari și sistemul medical.
Autoritățile se contrazic în cifre
La nivel administrativ, confuzia pare să domine. Viceprimarul comunei, Oprea Diaconu, pare să nu cunoască dimensiunea reală a fenomenului care îi golește bugetul, estimând un număr de beneficiari de zece ori mai mic decât cel real.
„Cum considerați dumneavoastră că merg bani la ajutoare sociale? Avem 20 de inși la ajutorul social. Persoanele cu handicap de gradul unu afectează foarte mult, cu însoțitor. Păi, nu știu exact. Să fie 20, 30, nu știu. Deci nu știu cifră clară”.
Oprea Diaconu, Viceprimar Ștefan cel Mare
În contrast, datele oficiale de la DGASPC Olt prezintă o imagine mult mai gravă. Robert Munteanu, directorul general adjunct, a confirmat că numărul dosarelor este uriaș pentru o singură comunitate.
„Am în total grade de handicap, dacă vă ajută: 257, 160 la gradul unu, 90 la gradul doi, la gradul trei, 7. Este greu să presupunem noi că este ceva ilegal. Ar însemna să intrăm peste punctul de vedere medical”.
Robert Munteanu, Director General Adjunct DGASPC Olt
Reevaluarea: O necesitate urgentă
Impactul bugetar este devastator. Cu 160 de persoane încadrate la gradul unu (grav), care necesită adesea și însoțitor plătit, resursele comunei sunt drenate, lăsând zero fonduri pentru dezvoltare. DGASPC a început deja procesul de reevaluare a celor peste 250 de persoane.
Rămâne de văzut câți dintre acești beneficiari își vor păstra certificatele în urma unor controale riguroase și câți vor fi declarați „vindecați miraculos” odată ce autoritățile încep să verifice realitatea din spatele hârtiilor. Până atunci, comuna Ștefan cel Mare rămâne captivă în noroi, plătind tribut unei industrii a bolii inventate.
