Obstacolele Fizice: Așezările Israeliene și Zidul de Separare

Drumul către un stat palestinian independent este presărat cu obstacole politice și diplomatice, dar cele mai tangibile și adesea insurmontabile bariere sunt cele fizice, construite pe teren de-a lungul deceniilor. În centrul acestei problematici stau așezările israeliene din Cisiordania și Ierusalimul de Est, alături de infrastructura masivă de securitate, inclusiv zidul de separare. Aceste structuri nu sunt doar simple construcții, ci instrumente strategice care, conform experților, au scopul explicit de a împiedica formarea unui stat palestinian viabil și de a consolida controlul Israelului asupra teritoriilor ocupate.

Așezările Israeliene: O Strategie de Anexare Tăcută

Prima problemă majoră, așa cum a subliniat Martin Kear de la Universitatea din Sydney, este soarta așezărilor israeliene din Cisiordania și Ierusalimul de Est. Aceste colonii, a căror construcție a început după războiul din 1967, au fost declarate ilegale de Curtea Internațională de Justiție. Cu toate acestea, Israelul a continuat să le extindă, având în minte două obiective primordiale: să împiedice orice divizare viitoare a Ierusalimului și să exproprieze suficient teritoriu pentru a face imposibilă crearea unui stat palestinian independent. În prezent, există peste 500.000 de coloniști în Cisiordania și 233.000 în Ierusalimul de Est, o prezență demografică și teritorială masivă care complică orice soluție de pace.

Palestinienii consideră Ierusalimul de Est o parte indispensabilă a oricărui stat viitor, un element crucial fără de care nu ar accepta niciodată un stat. Fără Ierusalimul de Est drept capitală, orice stat palestinian ar fi perceput ca incomplet și lipsit de legitimitate istorică și culturală. În luna mai, guvernul israelian a anunțat planuri de a construi 22 de noi colonii în Cisiordania și Ierusalimul de Est, cea mai mare expansiune a coloniilor din ultimele decenii. Ministrul apărării, Israel Katz, a descris această măsură ca fiind „o mișcare strategică care împiedică înființarea unui stat palestinian care ar pune în pericol Israelul”, o declarație care confirmă intenția strategică din spatele expansiunii așezărilor. Această expansiune continuă aduce guvernul israelian și mai aproape de o anexare completă a Cisiordaniei, transformând o ocupație temporară într-o realitate permanentă.

Frontierele Contestate și Crearea de „Fapte pe Teren”

A doua problemă fundamentală este cea a viitoarelor frontiere între un stat palestinian și Israel. Demarcațiile Fâșiei Gaza, Cisiordaniei și Ierusalimului de Est nu sunt frontiere recunoscute la nivel internațional, ci mai degrabă linii de încetare a focului, cunoscute sub numele de „Linia Verde”, care datează din războiul din 1948, ce a dus la crearea statului Israel. Această linie, deși a servit ca bază pentru negocierile ulterioare, a fost fundamental alterată de evenimentele din 1967.

În Războiul de Șase Zile din 1967, Israelul a capturat și ocupat Cisiordania, Gaza, Ierusalimul de Est, Peninsula Sinai a Egiptului (restituită ulterior) și Înălțimile Golan ale Siriei. De atunci, guvernele israeliene succesive au folosit construirea de așezări în teritoriile ocupate, alături de infrastructuri extinse (drumuri, rețele de apă și electricitate), pentru a crea noi „fapte pe teren”. Aceste fapte modifică ireversibil geografia și demografia regiunii, făcând o retragere la „Linia Verde” aproape imposibilă fără relocări masive și costisitoare.

Israelul își consolidează controlul asupra acestui teritoriu prin desemnarea lui ca „teritoriu de stat”, ceea ce înseamnă că nu mai recunoaște proprietatea palestiniană. Această măsură împiedică și mai mult posibilitatea creării unui viitor stat palestinian, deoarece îi privează pe palestinieni de dreptul la pământ și resurse esențiale. De exemplu, conform cercetărilor profesorului israelian Neve Gordon, înainte de 1967, granițele municipale ale Ierusalimului acopereau aproximativ șapte kilometri pătrați. De atunci, construcția de așezări israeliene Cisiordania a extins granițele sale estice, astfel încât acum acoperă aproximativ 70 de kilometri pătrați, o extindere de zece ori, care înghite teritorii palestiniene.

Zidul de Separare: O Barieră Fizică și Psihologică

Pe lângă așezări, Israelul folosește și zidul de separare, sau bariera, care se întinde pe aproximativ 700 km prin Cisiordania și Ierusalimul de Est, pentru a expropria și mai mult teritoriul palestinian. Această structură masivă, compusă din beton, garduri electrificate și turnuri de observație, nu urmează „Linia Verde”, ci pătrunde adânc în teritoriul palestinian, anexând de facto terenuri fertile și resurse de apă.

Potrivit unei cărți publicate în 2013 de cercetătorii Ariella Azoulay și Adi Ophir, zidul face parte din politica guvernului israelian de curățare a spațiului israelian de orice prezență palestiniană. Acesta separă spațiile urbane și rurale palestiniene contigue, izolând aproximativ 150 de comunități palestiniene de terenurile agricole și pășunile lor. Consecințele sunt devastatoare pentru economia și societatea palestiniană, limitând accesul la resurse și fragmentând comunitățile.

Bariera este întărită de alte metode de separare, cum ar fi punctele de control, movile de pământ, blocaje rutiere, șanțuri, porți și bariere rutiere și ziduri de pământ. Aceste măsuri creează un labirint de restricții care sufocă libera circulație și dezvoltarea economică palestiniană, transformând Cisiordania într-un arhipelag de enclave izolate, fără continuitate teritorială, esențială pentru un stat funcțional.

Impactul Asupra Soluției Celor Două State

Aceste obstacole fizice – așezările israeliene Cisiordania și zidul de separare – sunt mai mult decât simple construcții; ele sunt manifestări concrete ale unei politici deliberate de a face soluția celor două state imposibilă. Prin crearea de „fapte pe teren”, Israelul schimbă ireversibil parametrii oricărei negocieri viitoare. Teritoriul palestinian este fragmentat, resursele sunt controlate, iar capitala dorită, Ierusalimul de Est, este înconjurată de așezări israeliene.

Comunitatea internațională, deși condamnă adesea aceste acțiuni, a fost incapabilă să le oprească. Lipsa unei voințe politice ferme din partea puterilor occidentale de a impune consecințe reale pentru continuarea construcției de așezări și pentru anexarea de facto a teritoriilor a permis Israelului să continue această politică. Aceasta ridică întrebări serioase despre eficacitatea diplomației și a dreptului internațional în fața unor realități create pe teren.

Pentru ca un stat palestinian să devină o realitate, aceste obstacole fizice trebuie abordate. Aceasta ar însemna nu doar oprirea expansiunii, ci și demontarea așezărilor ilegale și a zidului de separare, o perspectivă pe care guvernul israelian actual o respinge categoric. Fără o schimbare fundamentală în politica israeliană și fără o presiune internațională mult mai robustă, viziunea unui stat palestinian independent și viabil rămâne o aspirație îndepărtată, împiedicată de beton și sârmă ghimpată.